Business Angels

Business Angels România doreşte să crească gradul de conştientizare şi să promoveze invesţiile de tip business angels drept o alegere potrivită pentru afaceri la început de drum. Comunitatea reprezintă o sursă de informaţii şi expertiză ce ajută investitorii şi antreprenorii să înţeleagă piaţa cu noile dezvoltări, tendinţe şi facilitează accesul la sursele relevante de finanţare.

Mai mult, Business Angel România este membru EBAN (The European Trade Association for Business Angels, Seed Funds and Early Stage Market Players), ce are în prezent 141 de membri din 41 de ţări. Organizaţia este una internaţională, nonprofit şi are ca misiuni reprezentarea comunităţilor de start-up-uri, adunarea membrilor organizaţiilor şi persoanelor fizice din Europa şi nu numai.

Pentru antreprenorii ce au nevoie de finanțare

Pentru cei care au o idee de afacere, însă nu au finanţarea necesară, cunoştinţe suficiente sau au o agendă de contacte prea restrânsă, există comunitatea Business Angels România, ce oferă:

– prezentarea portofoliului de parteneri;
– consultanță gratuită pentru conturarea ideii de afacere şi dezvoltarea planului de afacere;
– consultanță juridică pentru încheierea contractului de parteneriat cu investitorul;
– consultanță pentru găsirea finanţărilor europene potrivite;
– consultanță pentru implementarea proiectului finanţat de un Business Angel.

Pentru investitori

Fiind o comunitate, Business Angels România doreşte de asemenea să-şi îmbogăţească portofoliul deja existent cu noi oameni de afaceri ce vor primi titulatura de “business angels”. Aceştia vor beneficia de:

– consultanță cu privire la analiza de risc şi de oportunitate a proiectului;
– informare cu privire la oportunităţile de finanţare europeană a proiectului;
– consultanță juridică în vederea încheierii parteneriatului.